Gillian Flynn - Obiecte ascutite
comentariu de Raluca Alexe
Obiecte ascutite este, foarte pe larg, povestea unei familii de “nebuni”; o familie complet disfunctionala. Si unde putea sa se desfasoare in voie o astfel de familie, bogata, cu radacini adanci, decat intr-o casa in stil victorian dintr-un orasel de provincie american?
Pentru a nu crede ca exagerez, haideti sa vedem cu cine avem de-a face. O bunica, terorizanta psihic, moarta, ce-i drept, dar a carei prezenta este inca resimtita; o mama, care tine cu tot dinadinsul sa isi ingrijeasca copii, asa ca starea permanenta de boala a fiicei mijlocii, moarta la momentul desfasurarii actiunii, este, in mod dubios, exact situatia de care are nevoie; o mezina, adolescenta teribila, papusa in casa mamei, pentru a avea parte de dragostea dupa care tanjeste in mod patologic, dar o femeie care abuzeaza de alcool, droguri si sex in cercul de prieteni, si o teroare pentru fetele nepopulare de la scoala, pe care le umileste in public.
Celalalt membru cu probleme al familiei este Camille, de altfel si vocea narativa, care tine piept “tratamentului” mamei cu pretul propriului echilibru emotional. Acest dezechilibru se manifesta prin crestarea de cuvinte pe fiecare centimetru al corpului sau. Obiectele ascutite nu ocolesc decat fata, portiunea din mana care iese de sub maneca si un cerc in mijlocul spatelui.
In Chicago, departe de mama sa, Camille tocmai ce reusise sa treaca peste aceasta dorinta de a isi face rau. Insa disparitia unei fetite din orasul natal, ce urmeaza uciderii unei alteia, il determina pe redactorul ziarului la care lucreaza sa o trimita inapoi. Este usor de inchipuit faptul ca lucrurile vor sfarsi destul de prost.
“Investigatia”, ca si diversele amintiri, curg nu numai intr-un ritm alert, dar curg suvoi, alcatuind o carte de dimensiuni considerabile pe care insa, mai de nevoie (trebuia sa o returnez) dar mai mult din placere, am citit-o intr-o zi jumatate. Daca insa va cumparati cartea pentru randurile de pe coperta patru care vorbesc despre cum s-a speriat Stephen King (incep sa am dubii serioase legate de faptul ca King ar fi autorul cartilor de groaza pe care le-a semnat), gresiti-eu una nu m-am speriat catusi de putin.
Ce m-a impresionat in mod special a fost multitudinea de indicii sub forma de informatii noi, plasate admirabil tocmai cand incepeai sa crezi ca ai descoperit vinovatul. O parada a modei a scheletilor din dulapurile locuitorilor micului orasel, pe catwalk-ul sanatatii mintale a lui Camille.
A, da! Si sfarsitul… mai rar o carte care sa te surprinda in ultimele pagini…
un cometariu de Marasoiu Diana Ioana
Americanizarea este un fenomen care afecteaza de mult Romania si efectele sale se fac simtite in mai toate domeniile, dar in special in cel cultural. Mancam de la fast-food-uri, mergem la blockbustere si citim bestseller-uri. Pana si limbajul nostru dupa cum puteti observa este invadat de termeni englezesti.
Intr-un astfel de moment era si timpul ca oamenii sa inceapa sa guste romanele lui Stephen King. Din fericire acest lucru nu este nici pe departe unul rau, deoarece scriitorul a depasit granitele comercialului, ocupandu-si un loc bine meritat printre cei mai buni scriitori contemporani.
,,Christine” este din punctul meu de vedere ilustrarea cea mai buna a stilului de viata al adolescentului american, masina malefica reprezentand doar un pretext care grabeste maturizarea personajelor sale. Avem doi buni prieteni Dennis si Arnie care reprezinta totodata si doua tipare de tineri dragutul si tocilarul. Ei au ajuns la varsta cand permisul de conducere devine un ,,must”, ca si masina la mana a doua cumparata din economiile proprii. Problema este ca parintii lui Arnie sunt conservatori si doresc sa isi pastreze baiatul neatins de capriciile varstei si usor de controlat.
Arnie insa nu se conformeaza si descopera un curtea unui barbat ciudat o masina intr-o stare deplorabila, care il atrage intr-un mod straniu. Dorinta lui Arnie nu pare initial una condamnabila, cu totii am avut cel putin o data in viata dorinta de a fi in rand cu lumea, si sa ne scuturam de sub platosa protectoare a parintilor si de sub stigmatul inadaptabilitatii. Este de apreciat sarguinta cu care Arnie munceste ca sa o aduca pe Christine in stare sa initiala, acceptand chiar si un loc de munca la un garaj dubios.
Aici apare si diferenta intre societatea americana si cea romaneasca. Daca la noi majoritatea parintilor ar fi cedat vazandu-si odraslele la ananghie, in cazul lor regulile sunt stricte, si dorintele care nu sunt in concordanta cu cele ale parintilor se indeplinesc din propria sudoare.
Noul loc de munca nu este insa singura problema a lui Arnie, o cearta cu baietii rai ai liceului sfarsind printr-o redistrugere a masinii, care de abia fusese adusa intr-o stare de functionare. Momentul distrugerii este redat cu multe detalii de King, atragand ura cititorului asupra vandalilor si totodata simpatia fata de masina si fata de proprietarul ei. Christine se infurie la randul ei si prinde viata dorind sa se razbune pe cei care au incercat sa o distruga.
Cititorul se asteapta poate ca lucrurile se vor calma dupa nimicirea dusmanilor, insa ele iau o intorsatura dramatica. Redistrugerea masinii intareste legaturile dintre ea si stapanul ei, iar intrarea lui Dennis in spital duce la ruperea totala a legaturilor lui Arnie cu toti cei din jurul sau. Nici macar intalnirea unei asa zise iubiri pamantesti in persoana lui Leigh, cea mai dorita fata din liceu, nu mai poate sa il faca pe Arnie cel de odinioara, iar ea este nevoita sa apeleze la ajutorul lui Dennis pentru a pune capat dezastrului.
